„Ai 18 ani… Fiul meu este student, fiica mea, la fel. Tu ce ești?”

Deși a trecut ceva vreme, încă nu e zi să nu mă ciupesc, de teamă să nu visez. și totuși, nu visez, Vali e acum soțul meu! Patru ani am stat despărțiți din cauza ifoselor mămicuței lui, care avea alte gânduri pentru prețioasa-i odraslă, dar, de ce să nu recunosc?, și din cauza ambiției nemărginite a lui Vali. Până la urmă, tot al meu e!

Cât am fost elevă în școala generală, materia mea preferată a fost istoria. în liceu, la fel. Iar la facultate, specializarea mea. După aceea, previzibil, am devenit profesoară de istorie. însă, dintre toate istoriile de pe lumea asta, cel mai mult îmi place istoria iubirii mele. începutul nu a fost sub auspicii tocmai bune, însă sfârșitul… Dar mai bine să dăm puțin timpul înapoi și să ajungem în inima unei veri fierbinți, sufocantă, cu multe lacrimi inocente și tot atâtea planuri.

La vârsta majoratului, mă credeam stăpâna lumii. Aveam senzația că pot face orice, că pot avea orice, că îmi pot controla viața. și totuși, eram un copil… Mă îndrăgostisem nebunește de un tip. Era student, iar eu de-abia terminasem liceul. Ne-am cunoscut la mare, ne-am prelungit vacanța, iar la întoarcere, în loc să merg acasă, m-am dus la el. Greșeală fatală!

— Măi fetiță, mama ta știe unde ești? — Doamnă, am 18 ani! — Ai 18 ani… — Fiul meu este student, fiica mea, la fel. Tu ce ești? — Eu sunt majoră și iubita fiului dumneavoastră! — Ești o gâsculiță, asta ești!

Cam așa a decurs primul dialog cu mama lui Vali, doamna Eleonora, nume de zarzavat, după părerea mea. Am obiceiul „prost” să asociez numele persoanelor cu diverse obiecte sau ființe, depinde. în cazul de față, madama aceasta îmi inspira un buchet de zarzavat, care emana mirosuri amestecate – leuștean, pătrunjel, mărar – și care se pleoștea dacă îl lăsai mai mult de jumătate de zi fără apă. Ajunsesem de la mare acasă la Vali pe la 1 noaptea. Așa a fost trenul. Maică-sa, normal, cum să reacționeze?! Doar nu era să mă întâmpine cu un buchet de flori și cu un covor roșu? Eu, mândră de fel, nu prea am fost de acord cu primirea…

— Doamna mama lui Vali, să ne înțelegem bine! Nu sunt o gâsculiță, am o familie și o educație primită, iar dacă nu mă acceptați alături de fiul dumneavoastră, înseamnă că nu vă acceptați copiii…

— Măi Vali, incredibil ce tupeu are micuța! I-am făcut patul în camera de oaspeți…

Camera de oaspeți… Doamna Zarzavat o ardea și în aroganțe… Era sufrageria, sufrageria tipic românească: o bibliotecă populată de bibelouri, un covor persan și o canapea pe colț. A! Perdeaua și draperiile… Cum să uit de ele?! Dar, deh, suna mai bine pentru o cucoană cu doi copii studenți „cameră de oaspeți”. Ceilalți, adică ăia ca mine, doar cu liceu, aveau sufragerii. Am putut, oare, să dorm? Vali avusese intenții bune, își dorea să mă prezinte alor săi, nimic deplasat în asta. Ora nu fusese aleasă cu prea multă atenție… Am plecat în orașul meu cu primul tren; la ora 2 am încercat să mă culc, iar la 4 eram în picioare. La 5 urma să plec la gară cu Vali.

— Plângem amândoi ca proștii! — Am să îți scriu, Olimpia! — Să viilamine! — Să înveți, ca să fii și tu studentă! — Acum vorbești ca doamna Eleonora, Vali! — Ei, nu-și dă seama maică-mea… A fost copleșită de situație… — Cred că ăsta e, de fapt, adevăratul ei temperament, i-am zis atunci lui Vali, simțind că îi ia parte scorpiei…

Ne-am îmbrățișat îndelung, m-am urcat în tren și am plecat. Nu știam că atunci era ultima dată când îl vedeam pe Vali…

Trebuie să vă mai spun un detaliu. El locuia în Timișoara, eu în Arad. Puteam merge direct la mine, de la mare, dar a fost dorința lui Vali să călătoresc cu el în Timișoara… și încă un lucru important: atât pentru mine, cât și pentru el, a fost prima relație, prima iubire, prima experiență de dragoste. De aceea revolta a fost atât de mare. Mă refer la revolta mea și la așteptările exagerate pe care le-am avut de la ai săi. Până la urmă, Vali era văzut ca un copil, chiar dacă mai avea un an și termina facultatea… Am continuat să ne scriem, însă, timp de un an, nu ne-am mai văzut deloc.

La un moment dat, relația aproape se rupsese… El o ținea pe a lui, eu pe a mea. El spunea că nu iese din cuvântul părinților, pentru că era dependent de banii lor, eu îl făceam laș. A încetat să-mi mai scrie și ne-am reauzit cu câteva zile înainte de a da admiterea la facultate.

— Am nevoie de ajutorul tău! — Te ajut! — Nu cunosc prea bine Timișoara, vreau să mă cazez undeva o noapte… — Stai la mine! — La tine? în „camera de oaspeți” pregătită de doamna Eleonora? — Ai mei nu mai locuiesc aici, s-au mutat. Ne-au lăsat apartamentul mie și soră-mii! — Bine, și dacă te vizitează fix când vin eu? — Nu va fi o surpriză, pentru că le voi spune. — Ai prins curaj, Vali… — Da… Poți să spui și așa.

M-am cazat la el o noapte, noapte în care, din nou, nu am putut dormi. Am repetat non-stop pentru examen. Eram foarte stresată. Vali s-a dus la un prieten, a spus că nu poate sta în aceeași casă cu mine, deoarece va fi tentat cu siguranță să îmi distragă atenția. îi apreciam gestul. Să iau examenul însă era prioritatea majoră! în subconștientul meu, acest lucru avea o singură semnificație: doar așa îi voi fi putut demonstra madamei Zarzavat că plozii ei nu sunt singurii studenți de pe lumea asta și, prin urmare, ea nu este singura posesoare de copii deștepți. Complicat mecanism se mai țesea în mintea mea… Să revenim la examen. L-am luat sau nu l-am luat?

— Olimpia, ești studentă! — 0, ce veste minunată! știu… — De unde știi? — Am visat… — Cum? — Te-am visat pe tine spunându-mi asta!

Deci, urma să fiu studentă în Timișoara, acolo unde locuia Vali. Urma, oare, să ne și împăcăm? Nici gând… Ambiția lui era contaminată de orgoliile familiei sale, nu știu ce îi băgaseră în cap. Mi-am luat gândul de la el, chiar dacă îl iubeam enorm, vă jur!, enorm. Mi-am zis că e mai bine așa. După ce am terminat facultatea, am primit post de profesor în Timișoara.

De patru ani nu mă mai văzusem cu Vali… Relația se răcise iremediabil. M-am angajat și, cu doar trei zile înainte de a intra în vacanța de iarnă, o colegă a mea vine la mine cu o veste…

— Olimpia, l-ai văzut pe noul coleguț? — Coleguț? Ce coleguț? — Coleguțul de economie! — Ha! Ha! De economie la ce? Aveam chef de glume, se apropia vacanța, terminasem cu testele și cu mediile, eram destinse. Mă amuzam cu Carmen pe seama noului coleguț, pe care nu știu cum se face că eu nu îl cunoscusem. Era nou, pare-se, sosit la noi pe ultima sută de metri. Fostul profesor avusese un infarct, prin urmare era nevoie ca situația să se rezolve cât mai repede. Dar când l-am văzut pe noul coleguț mi-a căzut fața de mirare, uimire, nedumerire.

— Vali?! Tu, aici? — Olimpia! — Păi… tu, profesor?

Eram oarecum debusolată de alegerea lui, pentru că știam că avusese planuri mari în studenție. Până la un moment dat, și le îndeplinise. însă firma nu a funcționat și a trebuit să găsească o alternativă. Mi-a spus că nu vrea să facă mulți purici în învățământ, că a acceptat această variantă ca să aibă cu ce-și plăti chiria.

— Chiria?Dar… — Am lăsat-o pe soră-mea în apartament, s-a măritat. Nu am vrut să mă mut cu ai mei…

Ooo! Vali era pe propriile picioare… în sfârșit îmi convenea partida! Nu mai aveam timp s-o ratez pentru a doua oară. I-am făcut propunerea pe loc. Până la urmă, destinul îl adusese iar în viața mea, și asta nu mai putea fi pus sub semnul întâmplării. în istorie, nimic nu e întâmplător! Așadar, primul Revelion fericit a fost acela în care, în noaptea trecerii dintre ani, m-am sărutat cu prima mea iubire!