I s-a pus pata pe Flavia de la „Neatza”! S-a lăsat cu scandal mare

Flavia de la „Neatza cu Răzvan şi Dani” a avut parte de o experienţă neplăcută, fiind obligată să dea cu subsemnatul din cauza unor individe puse pe scandal.

Flavia Mihăşan a câştigat, recent, un proces extrem de important, în care două femei îi cereau despăgubiri, pentru nişte presupuse prejudicii cauzate în timpul unui eveniment rutier. Florica M. şi Maria N. au făcut iniţial plângere penală împotriva Flaviei, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, însă, pentru că frumoasa asistentă TV a fost găsită nevinovată, cele două au dat-o în judecată, pe latură civilă.

După un proces care a durat aproape jumătate de an, magistraţii care au analizat probele depuse la dosar i-au dat câştig de cauză Flaviei, obligându-o pe una dintre reclamante să-i achite şi 2.600 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

„Respinge cererea, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect. Obligă reclamanta M. Florica să ramburseze pârâtei (Flavia Mihăşan – n.r.) cheltuielile de judecată în suma de 2.600 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a fost decizia magistraţilor.

Sursa: spynews.ro

 

 

 

Citește și:

Oana Zăvoranu a recunoscut abia acum la ce trucuri a apelat ca să aibă succes în showbiz

Oana Zăvoranu a dezvăluit secretul succesului.Vedeta a postat pe contul de socializare un mesaj, în care le-a împărtășit fanilor o lecție de viață.

În ultima perioadă, Oanei Zăvoranu îi merge din plin, atât pe plan profesional, cât și personal. Bruneta trăieșto o frumoasă poveste de dragoste alături de Alex Ashraf.

“Viaţa este mult mai frumoasă în momentul în care ştii ce vrei, ai un plan în viaţă, nu îţi place să-ţi iroseşti timpul cu cretinisme, şi te focusezi pe ceea ce, cu adevărat contează pentru tine! E necesar să înveti din greşeli şi sa nu le mai repeţi, să ştii să te ridici daca eşti vreodată căzut, şi să mergi mai departe cu capul sus, mândru că te-ai putut ridica, spre marea surprindere a gloatei flamânde, care te-ar fi vrut la pământ, ca să te poată devora.

Asta înseamnă adevărata putere, asta înseamna să te iubească cineva acolo sus, atât de mult, încat să îţi dea forţa interioară necesară de a deveni mai puternic decât ai fost la început… Asta este lecţia mea… mi-am învăţat-o, însuşit-o şi aplicat-o! This is why I am, who I am!”, a scris Oana Zăvoranu pe contul de socializare.

Oana Zăvoranu a declarat recent, că își dorește un copil și că va apela la o mamă surogat atunci când va decide că este timpul. Acum vedeta este hotărâtă să devină mămică, anunțând care va fi renumerația pentru mama purtătoare.