Iulia Albu a făcut anunțul bombă despre sarcină, după ce s-a aflat că se căsătorește din nou.

Iulia Albu a afirmat că este pregătită să se căsătorească din nou și a declarat că-și mai dorește copii. Fashion-editorul Iulia Albu a fost prezentă la interviurile Viva, unde a făcut declarații neașteptate. Printre altele, vedeta a vorbit despre noul iubit și despre căsătorie.

”Acum nu mai sunt sub papucul nimănui. Acum, din fericire, am lângă un om minunat care mă iubește și pe care îl iubesc. Lui îi place de mine machiată mai puțin și cu părul lăsat. Ne-a făcut cunoștință o prietenă comună…

M-am împiedicat când am intrat în studio și i-am zis că mă mărit. Sunt sigură că mă va surprinde la momentul potrivit cu ceva foarte frumos. Inelul lipsește…

Am remarcat în primul rând șosetele lui. El este perfect din toate punctele de vedere. Cred că sunt la fel, dar totuși sunt mult mai caldă și calmă. Este omul lângă care îmi găsesc echilibrul. Nu-l cert niciodată. Cred că ne-am certat de două ori până acum”, a declarat jurata de la emisiunea “Bravo, ai stil”, de la postul de televiziune Kanal D.

Fiica Iuliei Albu se înțelege foarte bine cu iubitul mamei sale.

”Se înțeleg foarte bine, locuim împreună și au o relație extraordinară. Sunt oameni care fac sacrificii enorme ca să fie alături de persoane pe care o iubesc. Ne dorim copii. Eu îmi doresc trei copii în total. Nu știu cum vom face având în vedere că am o carieră”, a afirmat vedeta.

Întrebată despre fostul ei soț și divergențele cu acesta, designerul de pantofi Mihai Albu a spus:

“Consider că, în general, unele lucruri sunt relevante în viață, altele definitorii și altele insignifiante”.

Iulia Albu are o fetiță, Mikaela, din mariajul cu Mihai Albu.

Sursa: libertatea.ro

 

 

 

Citește și:

Iuliana Luciu a fost cerută în căsătorie! Cine i-a pus întrebarea cea mare:

Sora mai mică a Nicoletei Luciu , Iuliana, a recunoscut că până acum nu pre a avut noroc în dragoste, deși își dorește să se căsătorească și să facă copii. În acest context ea a fost cerută în căsătorie chiar de către reporterul care îi lua interviul. 

La îndemnul prezentatorului TV Răzvan Botezatu, Iuliana Luciu a fost cerută în căsătorie de reporterul Vlad Mogoş. Totul a fost demn de scene de filme cu îndrăgostiţi, numai că răspunsul vedetei nu a fost unul afirmativ.

„Iuliana Luciu, vrei să mă iei în căsătorie?”, i-a spus reporterul Vlad Mogoş. „Nu”, a fost răspunsul Iulianei Luciu.

De asemenea, Iuliana Luciu a făcut câteva dezvăluiri despre viaţa ei de acum. „De data asta n-o să prezint rochia de mireasă. Ne-am gândit să facem o prezentare mai atipică: toate fetele vom avea costum de ceremonie. Mi-ar plăcea să mă îmbrac mai des. (…) Rochia de mireasă am prezentat-o de foarte multe ori şi nu mi-a adus noroc. Acum că îmbrac costum de ceremonie va ieşi soarele şi pe strada mea. (…) Merg la sală, citesc, merg la filme. Nu ne vedem chiar atât de des, dar vorbim la telefon foarte mult (n.r. cu Nicoleta, sora ei).

Acum toată lumea îmi spune: nu vrei să intri şi tu în rândul lumii, să te măriţi să faci copii? Ideea e să faci casă cu cineva cu care simţi că o să mergi până la sfârşitul vieţii. Dacă până acum nu am găsit acel personaj care să mă ducă la altar am preferat să nu fac pasul ăsta. În primul rând trebuie să fie înţelegător, bun cu mine, să mă respecte, să mă iubească şi să nu încerce să joace un rol de dragul de a face lucrurile să meargă la început. Important e să mă facă fericită prin orice metodă, e cel mai important. (…) O să mă mărit şi eu, o să intru în rândul lumii. (…) Eu sunt foarte pozitivă, pe mine ce nu mă omoară mă face mai puternică„, a spus Iuliana Luciu.