„Ovidiu m-a cerut de nevastă și am accesptat fără să stau pe gânduri. Pregătirile de nuntă erau în toi, iar cu câteva zile înainte de marele eveniment mi-am sunat viitorul soț și l-am rugat să vină urgent acasă…”

Uneori acționăm impulsiv, ne hotărâm destinul într-o clipă, după care avem timp să regretăm… toată viața. între mine și Dan era o relație strict fizică, de fapt asa mă „antrenasem” să cred, din dorința de a nu suferi, în cazul unui eșec. Așa mi-a fost mult mai ușor să accept cererea în căsătorie a fostului meu iubit, Ovidiu, care, credeam eu, îmi era sortit.

Mara și Dan erau prieteni din liceu, dar și copilăriseră împreună. Trecuseră prin diferite etape. Au avut perioade în care s-au certat, s-au șicanat, s-au neglijat, s-au prefăcut că celălalt le este indiferent, până când, într-o bună zi, și-au dat seama că, de fapt, se iubesc, s-au aruncat într-o patimă devoratoare care a durat câțiva ani, erau pe punctul de a se căsători, dar… fără ca cineva să priceapă ce s-a întâmplat, până la urmă n-au mai făcut-o. Au devenit prieteni buni, ca doi frați, își spuneau absolut tot, își dădeau sfaturi, plângeau unul pe umărul celuilalt când aveau vreo supărare…

Dan s-a angajat la noi la firmă, unde a fost bine văzut și bine primit de la bun început, pentru că era un om muncitor, inventiv și dispus să pună munca mai presus de orice. Relația noastră s-a înfiripat rapid; ne-am văzut, ne-am plăcut și am devenit un cuplu. Nu ne-am mutat împreună pentru că tata era șeful lui și nu voiam să facem prea multe valuri cu idila noastră, mai ales că tata era de părere că nu trebuie să amestecăm lucrurile. Ne-a fost bine până când Dan s-a decis s-o ajute pe prietena lui de-o viață, pe Mara, despre care îmi vorbise de multe ori, poate chiar de prea multe ori, și a adus-o la noi la firmă.

La început, între mine și ea s-a instalat un fel de răceală politicoasă. Dan nu o mai văzuse de ceva vreme, de când plecase din orașul lor, iar ea fusese căsătorită între timp cu un fost coleg al lor de liceu, dar lucrurile se terminaseră prost, așa că Dan, colacul ei de salvare, a adus-o la București în firma tatălui meu.

Sigur că Dan îmi vorbise despre Mara, dar nu intrase în foarte multe detalii și mai ales nu-mi spusese că, în ciuda faptului că se despărțiseră și nu mai erau un cuplu, ci doar buni prieteni, ea n-a încetat nicio clipă să-l iubească. Asta se vedea de îndată ce o cunoșteai și era și el de față. Pe el îl privea într-un fel anume, iar astfel de priviri erau păstrate numai pentru el.

Când a venit la firmă, Mara nu știa că suntem împreună. O vreme, a locuit la Dan, ca doi buni prieteni, doi buni camarazi, ce împărțeau același apartament. Dan n-a avut încotro și a trebuit să-i mărturisească despre relația noastră și atunci, ca să nu ne deranjeze, Mara l-a rugat să-i găsească și ei o locuință.

Dan locuia într-un bloc închiriat de firmă pentru angajații care nu aveau locuințe, prin urmare a primit și Mara un mic apartament acolo. Ideea nu mi-a surâs din cale afară, așa că am insistat să ne vedem mai mult la mine, pentru că, altfel, aș fi avut tot timpul senzația că suntem spionați.

Mara s-a împrietenit la cataramă cu Lucia, o fată foarte haioasă, care avea un cui împotriva bărbaților, din cauza eșecului relației ei cu fostul ei soț, care, de fapt, era încă soțul ei, pentru că nu divorțaseră, deși ea considera relația încheiată, din motive numai de ea știute. Lucia era cam secretoasă, cu greu puteai afla de la ea ceva despre viața ei, știa însă cum stau lucrurile cu toți ceilalți din firmă, adică era o sursă importantă de informații. Nu știu de ce s-au plăcut atât de mult una pe alta, pentru că erau foarte deosebite, în tot cazul ceva aveau în comun – nu mă puteau suporta pe mine.

Lucia a informat-o pe Mara despre toate relațiile mele de când era ea în firmă și i-a spus că-mi place să mă folosesc de bărbați, fără să pun prea mult suflet.

De altfel, stilul meu de viață începuse s-o îngrijoreze și pe mama, care începuse să se teamă că nu mă va mai vedea niciodată măritată și că nu-i voi face niciodată nepoți, așa că tot încerca să pună la cale un plan secret, care a ieșit curând la iveală. în facultate, avusesem o relație de lungă durată cu unul dintre asistenți, un tip promițător, care acum renunțase la învățământ și devenise om de afaceri, prin urmare era o partidă bună în ochii mamei, adică îmi putea asigura un trai fără griji.

Ovidiu era un tip haios, te puteai distra oricând cu el, pentru că știa să îmbine plăcutul cu utilul, nu era zgârcit, ca mulți alți bărbați cu bani, și nici nu se înghesuia să se însoare, ceea ce mie îmi convenea. Mama l-a invitat fără să-mi spună la aniversarea ei și a tatei, împlineau 30 de ani de căsnicie, în timp ce Dan nu era invitat, pentru că la petrecere participau doar persoane apropiate, prieteni și cunoștințe ale părinților mei. Tatei nu-i plăcea să amestec lucrurile, după cum v-am mai spus deja, așa că i-am explicat lui Dan că nu era cazul să își facă griji, pentru că era o reuniune plicticoasă de familie.

Sigur că m-am mirat să-l revăd acolo, după nu știu cât timp, pe Ovidiu. Ne-am bucurat amândoi, am depănat amintiri, el mi-a povestit cum s-a hotărât să renunțe la marea lui pasiune, învățământul, și să-și schimbe viața radical, devenind om de afaceri.

— Cum se face că un bărbat ca tine, frumos, deștept, plin de bani, e încă disponibil? Cum de încă n-a reușit nicio reprezentantă a sexului frumos să te convingă că nu poți trăi fără ea? l-am întrebat mai mult în glumă.

— E greu ca un bărbat să găsească pe cineva ca tine! Te-am folosit tot timpul ca punct de referință și am preferat să rămân burlac.

— De ce nu m-ai căutat în tot acest timp? și tu ai însemnat ceva în viața mea, trebuie să recunosc. și-acum mă mir că ne-am despărțit și, sinceră să fiu, nu-mi amintesc de ce am făcut-o.

Din una în alta, flacăra dintre noi s-a reaprins în seara aceea, iar mama, care era mai mult decât încântată, i-a propus lui Ovidiu să mai rămână câteva zile la noi. Mi-am luat și eu un scurt concediu și am plecat la casa de vacanță a alor mei de la munte, unde am petrecut câteva zile și nopți de vis.

L-am sunat pe Dan și i-am spus că-mi pare rău, dar că totul între noi trebuie să ia sfârșit. Deși mi-a fost foarte greu să spun asta, i-am explicat că relația noastră era, de fapt, una mai mult fizică, nu era o relație cu viitor, prin urmare, nici el nu avea vreun motiv să facă nazuri.

— Acum ai timp să te lămurești în privința relației tale cu Mara. Fata asta te iubește încă, e limpede pentru toată lumea, stați de vorbă și vedeți la ce concluzie ajungeți. Nu-mi place să fiu la mijloc, crede-mă.

În brațele lui Ovidiu mi-am adus aminte de ce am ținut atât de mult la el, de ce aș fi făcut orice pentru el și de ce… ne-am despărțit: pentru că se încurcase prostește cu o altă studentă, care l-a acuzat de hărțuire sexuală, a mimat chiar că este însărcinată, ca să-l prindă în plasă. Dacă nu era taică-său, cu relațiile lui, probabil că ar fi trebuit s-o ia de nevastă și ar fi renunțat mult mai devreme la catedră.

Oricât de mult a încercat Ovidiu să mă lămurească atunci că a fost o greșeală, un moment de rătăcire, de slăbiciune, nu m-a putut determina să-mi schimb hotărârea și ne-am despărțit. Am vrut să uit acest episod și, din pricina asta, mă prefăceam că am uitat de ce ne-am despărțit. Ovidiu mi-a povestit amuzat că fata cu pricina era mult prea decisă să se căpătuiască și că nu a renunțat la vânătoare. Până la urmă, a pus mâna pe un lector universitar, însurat și cu doi copii, care, de teamă să nu-i distrugă cariera universitară, a divorțat și s-a însurat cu ea. Acum au trei copii, ea nu muncește, iar el predă la câteva facultăți, pentru a face destui bani ca să-și întrețină copiii din ambele căsătorii. Ba mai mult decât atât, actuala lui soție e bună prietenă cu fosta lui soție, s-au împrietenit, pasămite, pentru binele copiilor și-l sug de bani de comun acord.

Când ne-am întors acasă la ai mei, mama era convinsă că aranjamentul ei a dat roade și ne-a întrebat pe când nunta. Ovidiu a dat fuga și a cumpărat inelul cel mai scump și mai frumos pe care l-a găsit, apoi m-a cerut de soție în fața părinților mei, ca să obțină astfel și acordul din partea lor. Mama era toată înlăcrimată, tata avea un nod în gât, nu se aștepta să ne decidem să ne căsătorim atât de repede, fără să-i lăsăm răgazul să se dezmeticească și, după încheierea „ceremoniei” – Ovidiu a îngenuncheat, mi-a întins inelul și mi-a pus întrebarea pe care o așteaptă orice fată -, i-a anunțat cu bucurie pe ai mei că, în următoarea perioadă, va lucra în străinătate, pentru că derulează un contract important cu niște parteneri străini și trebuie să fie de față la toate etapele.

— Vrei să spui că ne iei fata de lângă noi? a întrebat mama disperată.

— E vorba de câțiva ani doar, o să avem ocazia să călătorim, să vedem lumea, cred că ne va prinde bine amândurora, nu-i așa?

Ovidiu s-a uitat spre mine, cerând parcă ajutor. Eu i-am liniștit pe ai mei, spunându-le că pot veni oricând în vizită, și apoi am trecut la discuțiile legate de nuntă. Am stabilit ca de pregătiri să se ocupe mamele noastre, oricum aveau mult timp la dispoziție, iar noi ne-am întors fiecare la locul lui de muncă.

Când am dat prima oară cu ochii de Dan m-a întrebat dacă m-am gândit bine la ceea ce fac, pentru că nu e o joacă. Mi-a mărturisit că el și Mara s-au mai apropiat în ultima vreme și încearcă să reînvie ceea ce a fost cândva între ei. Așadar, toată lumea ar fi trebuit să fie fericită și mulțumită.

Într-o zi, m-am întâlnit cu Lucia pe culoar, care m-a privit drept în ochi și m-a întrebat pe un ton tăios:

— Ești chiar așa de disperată, încât te măriți cu primul care te cere? Nu pare să fie genul tău! Fii sinceră măcar cu tine, te-ai îndrăgostit de Dan și ți-e frică să recunoști, mai ales acum, că a apărut și fosta lui aici? Ești o fată deșteaptă, gândește-te bine ce faci…

— Tu vorbești? Tu-mi dai sfaturi? am cam repezit-o eu. — Păi tocmai de asta-ți spun ce-ți spun, să n-o zbârcești la fel ca mine. Eu nu am divorțat nici până în ziua de azi și nici el de mine, pentru că, în sinea noastră, credem că încă ne iubim. știu că pare o aiureală, dar, de când m-am despărțit de soțul meu, nimeni nu m-a mai impresionat la fel de mult.

Vorbele tăioase ale Luciei aveau un sâmbure de adevăr. M-am gândit dacă nu cumva mă foloseam de Ovidiu ca de un colac de salvare, care să mă scoată la liman, pentru că nu știam cum să mă descurc singură. Era limpede că țineam la Dan mai mult decât voiam să recunosc, dar, în același timp, nu voiam să fiu eu motivul pentru care el s-a despărțit de iubita lui de-o viață. Nu mi-a plăcut niciodată ideea că aș putea fi fericită călcând în picioare sufletul altcuiva.

Pregătirile de nuntă erau în toi, eu și Ovidiu mai eram din când în când invitați la câte o degustare sau o probă de haine sau eram întrebați despre florile de pe masă, despre buchetul și tortul miresei. Mie mi se învârtea capul gândindu-mă că aș putea face cea mai mare prostie din viața mea și i-aș distruge și viața unui om la care țin foarte mult, deși nu-l iubesc.

— Nu suportă amânare? Sunt într-o ședință importantă. — Nu suportă amânare, crede-mă! Cere-ți scuze și vino cât mai repede! Când a ajuns la mine, Ovidiu cred că știa deja ce vreau să-i spun. Nici nu m-a lăsat să deschid gura.

— Mama ta a fost bine intenționată, îi sunt recunoscător pentru asta, dar mi-am dat și eu seama, la fel ca tine, că ne-am pripit. Noi ținem mult unul la altul, dar nu îndeajuns de mult încât să ne petrecem tot restul vieții împreună. Se pare că în viața ta, în sufletul tău și-a făcut loc alt bărbat. Nu am dreptate? Rămânem prieteni, eu peste câteva zile oricum trebuie să plec. Iți las adresa, numerele de telefon, dacă ai nevoie de mine, știi unde să mă găsești. Ai grijă de tine, mi-aș dori foarte mult să fii cu adevărat fericită.

S-a ocupat tot el și de anunțul oficial, și de potolirea spiritelor în tabăra părinților. E un bărbat foarte convingător. Acum, nu mai rămânea decât să stau de vorbă cu Dan, care picase din nou în brațele Marei și credea că acolo îi e locul. M-am tot gândit cum să abordez problema, în așa fel încât nimeni să nu fie rănit. Dan își petrecea acum mai tot timpul liber cu Mara și păreau a fi în culmea fericirii. Lucia susținea că se va lăsa cu nuntă de data asta.

— Mișcă-te repede, dacă nu vrei să fie prea târziu! mi-a spus, sigură pe ea. Am profitat de o ședință la care participam doar eu și Dan, ca să-i spun că avem de vorbit ceva important. I-am propus să ieșim într-o cafenea, unde să putem discuta în liniște. — și eu am să-ți spun ceva important, pică foarte bine. — Păi, începe tu, mi-am asumat eu riscul.

— Mara a fost prima mea iubire, așa ceva nu se poate uita. Numai că… și eu, și ea cred că am confundat iubirea cu prietenia. Eram niște copii când ni se părea că ne iubim. Ne știam dintotdeauna, am copilărit împreună, așa că ni s-a părut firesc să fim și pe mai departe împreună. Când a venit aici, mi-a spus că voia să scape de imaginea fostei ei căsătorii. Într-o oarecare măsură, era adevărat. Numai că nu mi-a spus tot adevărul. Un alt bărbat, un prieten al soțului ei, o iubea de multă vreme și a așteptat ca ea să-și dea seama că a făcut o greșeală măritându-se cu celălalt, iar după divorț, a cerut-o de nevastă. Asta a speriat-o cu adevărat.

S-a temut ca nu cumva să facă o nouă greșeală și a preferat să fugă și să lase totul baltă. Bărbatul acela a venit după ea. L-am cunoscut și eu. De fapt, îl știu de multă vreme. E un om minunat și chiar o iubește. Sunt sigur că ar putea s-o facă fericită. Amândoi își doresc copii, iar el e foarte gospodar. Am stat de vorbă toți trei și ne-am dat seama că locul Marei este lângă Alexandru, nu lângă mine. Eu am să rămân cel mai bun prieten al lor de familie și le-am promis că le botez toți copiii, oricât de mulți ar fi. Tu ce voiai să-mi spui?

— Că te iubesc și că aș vrea să te muți la mine, să vedem cum ne merge dacă împărțim același pat și dacă ne putem suporta hachițele și defectele. Vreau să facem o probă. Pe urmă, mai vedem. Ce zici? E o idee bună?