Un polițist aflat cu aparatul de radar la muncă oprește în trafic o mașină condusă de un șofer arogant. – Ce vrei, mă’, boschetare?

Un polițist român care se afla la muncă a oprit în trafic o mașină decapotabilă, cu aparatul de radar. Omul legii a dat peste un șofer arogant, care i-a adresat cuvinte dure,fiind iritat de faptul că a fost oprit. După ce șoferul l-a făcut boschetar, polițistul și-a păstrat calmul, dar și simțul umorului, răspunsul lui devenind viral pe rețelele de socializare.

“Un polițist aflat cu aparatul de radar la muncă oprește în trafic o mașină decapotabilă, condusă de un șofer arogant.

-Ce vrei, mă’, boschetare?, îl întreabă plin de tupeu șoferul pe polițist.

-Nimic, azi o să fiu darnic și îți dau eu ceva. O să-ți dau 20 de puncte amendă, adică 2900 de lei, să ai pentru 90 de zile, cât o să umbli pe jos. Măcar noi, ăștia fără acoperiș, să fim solidari unii cu ceilalți”, este scris pe pagina de Facebook, “Polițiștii au umor“.

Internauții s-au amuzat copios, după ce postarea a fost făcută publică, l-au apreciat pe omul legii, ba chiar i-au spus că trebuia să îi dea amendă și pentru hărțuire.

“Ca in Elveția!/ Bravo ! Eu îi dădeam amenda și pentru „hartuire”/ Respect pentru colegul dvs”, sunt doar câteva dintre comentariile scrise la imagine.